
Asupra bunurilor transmise sau care urmau a fi transmise în contul cotelor-părți valorice din patrimoniul fostelor întreprinderi agricole va fi aplicată o modalitate specială de inventariere, care este aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 799 din 23 noiembrie 2022.
Regulamentul a fost publicat în MO din 2 decembrie current și stabilește atât modul de inventariere a bunurilor respective, cât și cel de întocmire a documentației necesare pentru înregistrarea acestora în registrele de publicitate, fiind indispensabil persoanelor juridice și fizice antrenate în procesul de inventariere.
Astfel, inventarierea respectivelor bunuri va fi efectuată de o comisie instituită prin dispoziţia primarului, în componenţa căreia vor fi incluși primarul sau, după caz, viceprimarul, specialistul pentru reglementarea regimului proprietății funciare, contabilul-șef și un consilier local.
În procesul inventarierii se efectuează identificarea amplasării bunului, determinarea caracteristicilor tehnice ale acestuia (gradului de executare a construcţiei/ uzurii bunurilor) și determinarea conturului construcției.
Ca urmare a inventarierii, comisia va elabora listele bunurilor, cu includerea informației despre tipul lor (construcţie, obiectiv de infrastructură tehnico-edilitară etc.); destinaţia (școală, baraj etc.), amplasarea (adresa), numărul cadastral, suprafaţa, gradul de executare a construcției (în %); uzura (în %); domeniul (public sau privat) și denumirea persoanei fizice/juridice care gestionează bunul.
Pentru determinarea uzurii bunurilor inventariate, se examinează starea elementelor constructive (existenţa fisurilor/deformărilor şi a altor deteriorări vizibile ale elementelor construite etc.) și anul construcţiei/ reconstrucţiei/ producerii.
Comisia de inventariere, în baza datelor acumulate, va determina uzura bunurilor, care se exprimă în procente și se determină în felul următor:
Ca urmare, bunurile a căror uzură constituie 81-100% se vor considera demolate, se vor exclude din etapele ulterioare ale procedurii de inventariere și nu se vor reflecta în listele definitivate ale bunurilor transmise sau care urmau a fi transmise în contul cotelor-părți valorice din patrimoniul fostelor întreprinderi agricole.
Regulamentul mai prevede că, autoritatea administrației publice locale, în termen de 5 zile de la data primirii listelor bunurilor, va iniția procedura dezbaterilor publice, ce include publicarea listelor, depunerea și soluționarea contestaţiilor.
Finanţarea cheltuielilor aferente executării lucrărilor de inventariere și de înregistrare a bunurilor va fi efectuată în limitele alocaţiilor prevăzute în legea bugetară anuală sau din mijloacele financiare obţinute din alte surse legale.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1715 vizualizări
Data publicării:
02 Decembrie /2022 14:45
Catalogul tematic
Noutăți
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *