Știri
BNM: rata medie la creditele noi acordate
Banca Națională a Moldovei a publicat datele cu referire la evoluția pieței creditelor și a depozitelor în luna ianuarie 2021. Acestea denotă că creditele noi acordate au constituit 2113,6 mil. lei, fiind în descreștere cu 5,5% față de luna ianuarie 2020, deși rata medie la credite s-a diminuat și constituie pentru cele acordate în moneda națională 7,68 la sută, la cele în valută – 4,10 la sută, iar la cele atașate la cursul valutei – 4,11 la sută.
Comparativ cu luna decembrie 2020, rata medie a evoluat:
- la creditele în moneda națională s-a micșorat cu 0,17 puncte procentuale (p.p.). Persoanelor juridice le-au fost acordate credite cu o rată medie de 8,32 la sută, persoanelor fizice care practică activitate – cu o rată de 9,03 la sută, iar persoanelor fizice – cu o rată de 6,88 la sută;
- la creditele în valută s-a micșorat cu 0,01 p.p. Persoanelor juridice le-au fost acordate credite cu o rată medie de 4,10 la sută, persoanelor fizice care practică activitate – cu o rată de 5,6 la sută, iar persoanelor fizice – cu o rată de 5,75 la sută;
- la creditele atașate la cursul valutei s-a micșorat cu 0,13 p.p. Persoanelor juridice le-au fost acordate credite cu o rată medie de 3,91 la sută, persoanelor fizice – cu o rată de 5,74 la sută, iar persoanele fizice care practică activitate nu au apelat la credite atașate la cursul valutei în luna de raportare.
Comparativ cu perioada similară a anului precedent, rata medie la creditele acordate în moneda națională a scăzut cu 0,67 p.p., la cele în valută - cu 0,09 p.p., iar la cele atașate la cursul valutei - cu 1,58 p.p.
Ratele medii ponderate la creditele noi acordate, %
Sursa: Raportul BNM privind ratele medii și volumele creditelor noi acordate și depozitelor noi atrase pentru luna ianuarie 2021.
via | www.bnm.md
1655 vizualizări
Data publicării:
24 Februarie /2021 07:59
Catalogul tematic
Noutăți
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *