Știri
Cifra de afaceri în comerțul intern: luna ianuarie 2021
În luna ianuarie 2021 volumul cifrei de afaceri în comerțul cu amănuntul și în comerțul cu servicii prestate populației a sporit, indicând o îmbunătățire a cererii din partea populației, se constată în Raportul lunar privind evoluția social-economică a Republicii Moldova. Documentul este elaborat de Ministerul Economiei și Infrastructurii. Astfel, comerțul intern de bunuri cu amănuntul în perioada de raportare s-a majorat cu 6,6% (în prețuri comparabile), până la 4,8 mld. lei, iar serviciile prestate populației – cu 8,6% (în prețuri comparabile), însumând 1,7 mld. lei.
Totuși, volumul schimburilor comerciale între întreprinderi continuă să scadă, cifra de afaceri în ianuarie 2021 diminuându-se în comerțul de bunuri cu ridicata cu 12,2% (până la 6,7 mld. lei), iar a serviciilor prestate întreprinderilor – cu 7,3% ( până la 3,1 mld. lei, în prețuri curente).
O creștere considerabilă (cu 48,6%) în prima lună a anului curent a înregistrat comerțul cu autovehicule, cifra de afaceri în comerțul, întreținerea și reparația autovehiculelor și motocicletelor însumând un mld. lei.
Conform autorilor raportului, factorii de bază ce au influențat negativ activitatea comercială pe piața internă au fost restrângerea activității unităților comerciale ca urmare a măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19 și reducerea activității economice la general. Cu toate acestea, se observă restabilirea treptată a cererii față de bunuri și servicii din partea populației.
1251 vizualizări
Data publicării:
09 Aprilie /2021 07:59
Catalogul tematic
Noutăți
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *