
În același timp, urmare a măsurilor sociale restrictive emise de către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică pe parcursul trimestrului II din anul 2020 (instaurarea stării de urgență legată de situația epidemiologică COVID-19), soldul creditelor acordate persoanelor fizice la nivel de sector financiar a scăzut cu 0,6% sau 133,7 mil. lei față de trimestrul I, cu revenire pe trendul ascendent începând cu trimestrul III, care se datorează, în mare parte, evoluțiilor înregistrate în cadrul sectorului OCN.
Raportată la PIB, creditarea bancară a populației a crescut cu 1,2 p.p. și a constituit 7,9% la sfârșitul anului 2020. Totuși, acest indicator continuă să aibă o valoare inferioară comparativ cu majoritatea țărilor din regiune.
Ponderea creditelor acordate populației la nivel de sector financiar agregat s-a majorat de la 10,9%, constituind 12,2% din PIB în 2020. Conform datelor oficiale, creșterea creditării bancare a fost stimulată, în mare parte, de factori legați de cerere (în particular necesitățile de finanțare a populației în condițiile situației pandemice).
În opinia experților, scăderea gradului de îndatorare a fost determinată de majorarea venitului disponibil al populației cu 7,5% pe parcursul anului de raportare, pe fundalul creșterii veniturilor salariale ale populației cu 10,2% în termeni anuali. Tendința respectivă este confirmată și de datele din declarațiile cu privire la impozitul pe venit prezentate de Serviciul Fiscal de Stat.
Astfel, în anul 2020, suma veniturilor obținute de către 1,18 mil. persoane a constituit 71,59 mld. lei (1,22 mil. persoane cu venit de 69,43 mld. lei în anul 2019). În totalitatea veniturilor obținute de persoanele fizice cetățeni predomină veniturile sub formă de plăți salariale (78,16%), urmate de veniturile obținute din dividende (10,18%) și veniturile obținute din transmiterea în posesie și/sau folosință a proprietății imobiliare și mobiliare, cu excepția terenurilor agricole (3,04%).
În același timp, tranșele medii lunare spre achitare la soldul rămas la creditele bancare au înregistrat o diminuare nesemnificativă pe parcursul anului 2020. În aceste condiții, se constată consolidarea capacității de plată a debitorilor în raport cu obligațiile financiare asumate, fapt ce facilitează utilizarea produselor financiare în rândul populației.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1640 vizualizări
Data publicării:
21 Septembrie /2021 07:59
Catalogul tematic
Noutăți
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *