
După cum a menționat guvernatorul BNM, inflația în Republica Moldova este mai mare decât în alte țări din mai multe cauze – atât cele de la nivel internațional, cât și din motive mai specifice, cum ar fi ponderea mare a produselor alimentare în coșul de consum, economia mai puțin dezvoltată, dar și dezechilibrele din economie din anii precedenți, sub formă de tarife neajustate la timp (în perioada 2010-2021, în medie toate tarifele au fost ajustate cu 0,03%), dar și faptul că majoritatea produselor alimentare în țara noastră sunt importate din Ucraina.
Astfel, Octavian Armașu a menționat că inflația este în creștere și va continua să fie ascendentă, fiind nevoie de măsuri care vor permite crearea condițiilor pentru revenirea la echilibru și creșterea economică la nivelul potențial, dar și asigurarea stabilității monedei naționale. Una din aceste măsuri este reglementarea ratei de creditare, care a fost majorată în perioada post-pandemică, scopul urmărit de BNM fiind determinarea populației de a reduce consumul și de a economisi mai mult.
Cu toate acestea, la momentul de față în sistemul bancar sunt înregistrate suficiente lichidități.
Referitor la prognoza inflației, guvernatorul a menționat că situația din regiune va determina sporirea ratei anuale a inflației în trimestrul III, când va atinge cel mai înalt nivel, iar ulterior, în trimestrul IV, dacă nu vor fi înregistrate noi șocuri inflaționiste, precum și datorit politicilor monetare restrictive aplicate de regulator, inflația ar putea urma o tendință descendentă, mai aproape de ținta stabilită de 5%.
Creșterea ritmului anual al inflației se va datora tuturor componentelor IPC, dar în mod special a prețurilor la produsele alimentare, inflației de bază și a prețurilor reglementate, mai puțin – a celor la combustibil.
Reamintim că rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt a fost majorată pe data de 5 mai curent cu 3,0 puncte procentuale și a atins nivelul de 15,5%.
Raportul asupra inflației reprezintă un raport trimestrial ce conţine analiza situaţiei macroeconomice şi o previziune pe termen mediu a inflaţiei şi a indicatorilor macroeconomici principali.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1870 vizualizări
Data publicării:
13 Mai /2022 12:44
Catalogul tematic
Noutăți
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *