
În rezultatul acțiunilor de inspecție au fost întocmite procese verbale de control, în care au fost stabilite și consemnate 2302 încălcări şi abateri de la prevederile actelor legislative şi normative, dintre care 1346 – în domeniul raporturilor de muncă și 956 – a securității și sănătății în muncă. Activităţile de inspecție întreprinse demonstrează că angajatorii comit cel mai frecvent încălcări ale normelor legale referitoare la stabilirea salariului și respectarea termenilor de plată a acestuia și admit lacune în organizarea activității de protecție și prevenire la nivel de unitate.
În perioada analizată, în contextul monitorizării modului şi termenelor de achitare a salariilor, au fost efectuate 44 controale, inclusiv 17 planificate și 26 inopinate, la unități care au admis restanţe și neachitarea altor plăți salariale în sumă de circa 58,1 mil. lei față de 7365 angajați. Inspectorii de muncă au întocmit procese verbale de control, dar și planuri de remediere, stabilind termeni de lichidare a restanţelor salariale.
Sub aspectul realizării obiectivului intensificarea controlului în scopul depistării evaziunilor fiscale şi contracarării fenomenului „muncii la negru”, la 8 angajatori persoane juridice și 2 angajatori persoane fizice au fost depistate 14 persoane ce activau fără forme legale de angajare. Pentru prestarea muncii de către salariați fără a avea încheiat un contract individual de munca în formă scrisă și utilizarea muncii nedeclarate, de către inspectorii de muncă au fost întocmite planuri de remediere pentru angajatorii persoane juridice.
Totodată, pentru contracararea practicii de achitare a salariilor „în plic” și a „muncii la negru”, în ianuarie-februarie din anul curent au fost efectuate 3 controale planificate cu reprezentanții Serviciului Fiscal de Stat și un control planificat cu reprezentați ai sindicatului din învățământ.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1532 vizualizări
Data publicării:
16 Martie /2022 07:55
Catalogul tematic
Noutăți | Control de stat
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *