Știri
Se majorează unele alocații sociale
Mărimea alocaţiei sociale de stat pentru persoanele cu dizabilităţi din copilărie şi pentru copiii cu dizabilităţi în vârstă de până la 18 ani va fi majorată cu 20%. De aceste majorări vor beneficia peste 12 mii de copii cu dizabilități și peste 27 mii persoane cu dizabilități din copilărie. Creșterea va fi stabilită și recalculată de la 1 ianuarie 2018.
Parlamentul a aprobat în lectură finală un proiect de lege ce prevede majorarea cuantumului alocaţiilor sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni.
Proiectul mai prevede majorarea cu 10% a alocaţiei sociale de stat pentru persoanele cu dizabilităţi şi pentru copii în cazul pierderii întreţinătorului.
Totodată, va crește cu 5% și alocaţia socială pentru persoanele vârstnice şi cea pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere.
În aceste cazuri, majorările vor fi stabilite și aplicate începând cu 1 aprilie 2018.
În total vor beneficia de majorări circa 78 100 persoane.
Pentru realizarea acestora sunt necesare mijloace financiare în volum de circa 65 mil. lei, care au fost prevăzute în Legea bugetului de stat pentru anul 2018.
Potrivit autorilor, inițiativa a fost elaborată în contextul îmbunătăţirii nivelului de protecţie a cetăţenilor şi are drept scop sporirea nivelului de incluziune socială a categoriilor vulnerabile.
2742 vizualizări
Data publicării:
19 Martie /2018 11:16
Catalogul tematic
Asigurare socială de stat | Noutăți | Lege bugetară anuală
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *