Știri
Termenul de prezentare executorului judecătoresc a documentelor executorii
La 21 decembrie 2016 de către Colegiul civil al Curții de Apel a fost dispusă ridicarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (2) lit. d) și art. 38 alin. (4) lit. f) din Codul de executare, invocînd că acestea contravin art. 1 alin.(3), 46 alin.(1) și (2) și 54 alin. (1) din Constituţie.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia a considerat că prevederile art. 15 alin. (2) lit. d) din Codul de executare, potrivit cărora instanţa de judecată prezintă din oficiu titlul executoriu, obligă debitorul să execute hotărârea judecătorească prin intermediul executorului judecătoresc, fiind privat de posibilitatea să o execute în mod benevol.
În același timp, dispozițiile art. 38 alin. (4) lit. f) din Codul de executare obligă debitorul să achite onorariul executorului judecătoresc chiar dacă ultimul nu întreprinde nici un fel de acțiuni în vederea executării documentului executoriu. În asemenea situație, potrivit autorului excepției, debitorul este, de fapt, deposedat de proprietatea sa. Or, creditorul are dreptul să depună, de sine stătător, titlul executoriu către executorul judecătoresc spre executare silită în cazul în care debitorul nu execută benevol hotărârea judecătorească.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Codul de executare, executarea silită reprezintă un ansamblu de măsuri prin care creditorul realizează, prin intermediul executorului judecătoresc, cu concursul organelor de stat abilitate, drepturile sale, recunoscute printr-un document executoriu, dacă debitorul nu-şi îndeplineşte benevol obligaţiile.
Astfel, Curtea Constituţională constată că începerea executării silite este condiţionată, pe de o parte, de pasivitatea debitorului care nu își execută de bunăvoie obligaţia din titlul executoriu, iar pe de altă parte, de prezentarea documentului executoriu către executorul judecătoresc.
Art. 15 alin. (1) din Codul de executare statuează că documentul executoriu se prezintă spre executare de către creditor. În același timp, alin.(2) al articolului citat stabilește cazurile în care instanţa de judecată prezintă din oficiu titlul executoriu spre executare.
În acest context, Curtea Constituţională menționează că nu trebuie neglijat dreptul debitorului de a plăti creditorului în mod benevol suma datorată cu titlu de obligație de întreținere stabilită în titlul executoriu. De altfel, în Hotărârea nr. 7 din 5 aprilie 2011, Curtea Constituțională a statuat că măsura executării silite trebuie să fie aplicată doar după expirarea termenului de executare benevolă a titlului executoriu şi după întreprinderea unor eforturi rezonabile pentru a percepe datoria prin alte mijloace, astfel încât executarea silită să fie o ultimă soluţie de natură a influenţa conduita debitorilor.
Totodată, în Hotărârea nr. 1 din 15 ianuarie 2013, Curtea a reținut de principiu că: „[...] acordarea posibilității debitorului de a executa benevol documentul executoriu înainte de a trece la executarea silită a bunurilor acestuia reprezintă o formalitate necesară, stabilită în interesul debitorului, pentru a-i acorda un răgaz în vederea îndeplinirii obligaţiei care i se incumbă. Așadar, executarea benevolă nu trebuie să comporte un aspect iluzoriu.
Acordarea posibilității debitorului de a executa benevol documentul executoriu înainte de a trece la executarea silită are ca scop facilitarea executării cu bună-credinţă şi în condiţii mai favorabile a creanţelor de către debitori și, totodată, prevenirea unor eventuale abuzuri din partea creditorilor de rea credință care evită înștiințarea debitorului despre existența unei hotărâri judecătorești definitive, atunci când acesta din urmă din orice motive nu cunoaşte despre existenţa ei.
Oferirea posibilității debitorului de a executa benevol hotărârea judecătorească nu contravine principiului liberului acces la justiție și nici nu încalcă dreptul la un proces echitabil. În cazul în care debitorul nu execută benevol documentul executoriu, poate fi declanşată procedura individuală de executare silită. În acest sens, creditorul depune o cerere la executorul judecătoresc pentru declanșarea executării silite.
În speța examinată, Curtea observă că, prin transmiterea din oficiu de către instanța de judecată a titlului executoriu, debitorul este lipsit de posibilitatea de a executa benevol hotărârea judecătorească, până la începerea executării silite, contrar prevederilor art. 10 din Codul de executare. Această împrejurare conduce la suportarea automată a cheltuielilor de executare, încasate de executorul judecătoresc în toate cazurile de stingere, totală sau parţială, a obligaţiei stabilite în documentul executoriu.
Prin urmare, transmiterea automată a titlului executoriu spre executare silită antrenează plăți suplimentare, care nu ar fi achitate în cazul existenței posibilității executării benevole. Astfel, această situație constituie o sarcină excesivă, care afectează patrimoniul debitorului, fapt care aduce atingere dreptului său de proprietate, garantat de art.46 alin.(1) din Constituţie.
Pentru aceste motive, Parlamentul urmează să reglementeze termene de executare benevolă a hotărârilor judecătorești. De asemenea, în vederea excluderii unei sarcini excesive pentru debitor, Curtea consideră necesară reglementarea încasării periodice a onorariului concomitent cu urmărirea plăţilor periodice.
Până la reglementarea de către Parlament a termenelor de executare benevolă, înainte de transmiterea documentului executoriu pentru executare silită, se va aplica termenul de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pentru executarea benevolă, similar termenului prevăzut de articolul 60 alin.(3) din Codul de executare. În cazul hotărârilor cu executare imediată prevăzute la art. 256 din Codul de procedură civilă acest termen se va calcula de la data pronunțării. Acest raționament nu împiedică Parlamentul să reglementeze alte termene pentru executarea benevolă a diferitelor categorii de acte executorii.
Cu referire la alegațiile autorului excepției privind neconstituționalitatea prevederilor art.38 alin.(4) lit.f) din Codul de executare, care reglementează cuantumul onorariului executorilor judecătorești, Curtea reține că executorul judecătoresc nu decide în mod arbitrar asupra modului, termenului și cuantumului onorariului încasat, acesta fiind prevăzut de legislație. Or, Curtea constată că, potrivit art. 38 alin. (4) lit. f) din Codul de executare, în cazul executării documentului executoriu în termenul prevăzut la art. 60 alin. (3), onorariul va fi achitat de debitor în proporţie de 50% din mărimea obişnuită a acestuia.
În condițiile art.60 alin.(3) din Cod, executorul judecătoresc emite o încheiere cu privire la intentarea procedurii de executare şi propune debitorului de a executa documentul executoriu în termen de 15 zile, fără să întreprindă acţiuni de punere în executare a documentului executoriu. Astfel, Curtea subliniază că prevederile art.38 alin.(4) lit.f) din Codul de executare sunt aplicabile doar procedurilor de executare silită.
Din aceste motive, Curtea Constituţională prin Hotărârea nr. 39 din 14 decembrie 2017 a declarat neconstituțional art.15 alin.(2) lit.d) din Codul de executare.
Curtea Constituţională a hotărât că până la reglementarea de către Parlament a termenelor de executare benevolă, înainte de transmiterea documentului executoriu pentru executare silită, se va aplica termenul de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pentru executarea benevolă, similar termenului prevăzut de art. 60 alin.(3) din Codul de executare. În cazul hotărârilor cu executare imediată prevăzute la art. 256 din Codul de procedură civilă acest termen se va calcula de la data pronunțării.
7547 vizualizări
Data publicării:
20 Februarie /2018 15:01
Catalogul tematic
Noutăți | Executor judecătoresc
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *