Știri
Veniturile FAOAM depășesc sumele planificate
În fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM), în luna ianuarie 2019, au fost acumulate venituri de peste 615 mil. lei, la nivel de 112,1% faţă de suma planificată, anunță Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM).
Astfel, acumulările respective au fost în creştere cu 93,5 mil. lei sau cu 18% față de ianuarie 2018.
Potrivit informației, principala sursă de venituri a fost reprezentată de contribuţiile procentuale din salariu şi din alte recompense, în volum de circa 341 mil. lei, după care urmează transferurile din bugetul de stat, cu circa 236 mil. lei şi primele de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă cu peste 34 mil. lei. Alte venituri reprezintă 4 mil. lei.
Totodată, în ianuarie 2019, CNAM a transferat instituțiilor medico-sanitare contractate peste 416 mil. lei.
Amintim că, din 1 februarie 2019, cetățenii pot beneficia de medicamente oferite gratuit din lista celor compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală (AOAM), destinate tratamentului celor mai frecvente maladii, cum ar fi: bolile cardiovasculare, respratorii, osteoarticulare, bolile endocrine, astmul bronșic, pielonefrita acută și cronică, maladii ale aparatului digestiv, hepatită, ciroză hepatică etc.
1717 vizualizări
Data publicării:
07 Februarie /2019 08:00
Catalogul tematic
Asigurare obligatorie de asistenţă medicală | Noutăți
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *