News
Activitatea organelor de constatare/investigare a infracțiunilor economice va fi reorganizată
În scopul identificării unui echilibru în respectarea intereselor legale ale statului și ale mediului de afaceri, Guvernul a dispus crearea Grupului de lucru pentru reorganizarea și eficientizarea activității organelor privind constatarea/investigarea infracțiunilor economice.
Conform Dispoziției Prim-ministrului publicate astăzi, 17 ianuarie 2020, în „Monitorul oficial”, în componența Grupului de lucru vor intra Serghei Pușcuța, viceprim-ministru, ministru al Finanțelor, care va deține și calitatea de președinte al Grupului, Pavel Voicu, ministru al Afacerilor Interne, Nicolae Eșanu, consilier în domeniul dreptului în Cabinetul Prim-ministrului, și Victoria Belous, șef al Direcției expertiză juridică, Serviciul Fiscal de Stat.
Grupul de lucru urmează să evalueze cadrul normativ de reglementare a activității organelor privind constatarea/investigarea infracțiunilor economice; să elaboreze proiectul Planului de acţiuni de reorganizare și eficientizare a activității organelor corespunzătoare și să înainteze propuneri de modificare a legislației de reglementare a activității lor. Se așteaptă că Grupul de lucru va antrena în activitatea sa, după caz, alte autorități, instituții, specialiști și experți în domeniu.
Ca urmare a activității a Grupului de lucru, Ministerul Finanțelor va asigura definitivarea şi prezentarea spre aprobare Guvernului (până la 15 februarie 2020), a proiectului Planului de acțiuni de reorganizare și eficientizare a activității organelor privind constatarea/ investigarea infracțiunilor economice, iar până la 1 mai curent urmează a fi înaintate propunerile de modificare a cadrului normativ de reglementare a activității organelor abilitate.
1416 views
The date of publishing:
17 January /2020 10:40
Catalogul tematic
Noutăți
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *