
Potrivit notei informative a proiectului, actualmente nu există o instituție abilitată cu funcția de organ constatator al încălcărilor menționate, deși în Codul contravențional există un articol (3271) care prevede aplicarea sancțiunilor pentru nerespectarea regulilor privind desfășurarea achizițiilor publice, fără a fi stabilit și organul care constată aceste încălcări.
Această lacună legislativă se atestă ca urmare a modificării în anul 2018 a Codului contravențional, prin care autorităților administrative de inspectare financiară din cadrul Ministerului Finanțelor li s-a retras calitatea de agent constatator în cazul încălcării regulilor privind desfășurarea procedurilor de achiziții publice.
Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, în anul 2018 au fost întocmite 89 de procese-verbale pentru astfel de încălcări, iar după intrarea în vigoare a modificărilor, numărul acestora s-a diminuat, în anul 2019 fiind întocmite 8 procese-verbale, în anul 2020 – 0, iar în anul 2021 – 2 procese-verbale. Mai mult decât atât, cele 10 procese-verbale din perioada 2019-2021 au fost emise contrar legii, dat fiind faptul că autoritățile emitente nu dețineau statutul de agent constatator.
Institutions:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1807 views
The date of publishing:
10 January /2022 07:59
Catalogul tematic
Noutăți | Achiziţie publică
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *