News
CNAM, obligată să publice informația despre contractul încheiat cu prestatorul
Prestatorul de servicii medicale şi CNAM vor avea obligaţia să publice pe pagina sa web oficială, în termen de 5 zile de la data încheierii contractului de acordare a asistenței medicale, informația privind numărul și data contractului încheiat cu asigurătorul, privind spectrul și tipul serviciilor medicale contractate, precum și cea referitoare la volumul și modul de virare a mijloacelor financiare pentru serviciile medicale contractate.
În Monitorul Oficial de vineri, 22 decembrie curent, a fost publicată Legea pentru completarea legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală și decretul de promulgare a legii.
Completările au drept scop remedierea situației existente în asigurarea transparenței activității Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, ce ține de modul de utilizare a mijloacelor financiare acumulate în fondul pentru achitarea serviciilor medicale – fondul de bază.
Astfel, informația privind numărul contractului, data când a fost încheiat, spectrul și tipul serviciilor, volumul mijloacelor financiare stabilite instituțiilor medico-sanitare pentru serviciile medicale prestate persoanelor în cadrul asigurărilor obligatorii de asistență medicală în contractele de acordare a asistenței medicale, va fi pusă la dispoziția opiniei publice.
Acest lucru va duce la administrarea mai eficientă a instituțiilor medico-sanitare publice și la utilizarea corespunzătoare a FAOAM, se menționează în nota documentului.
2531 views
The date of publishing:
28 December /2017 08:00
Catalogul tematic
Noutăți
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *