News
În trimestrul I SFS a câștigat 78 de cauze judiciare
În
primul trimestru din anul 2019, Serviciul Fiscal de Stat a participat la
765 cauze judiciare, dintre care s-au examinat definitiv și irevocabil 94, potrivit datelor statistice privind numărul cazurilor examinate de instanțele de judecată la acțiunile contribuabilului împotriva SFS.
Comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, numărul cazurilor s-a majorat, în primele trei luni din anul 2018 fiind înregistrate 714 cauze judiciare la care SFS a fost parte.
Potrivit datelor, din cele 94 cauze judiciare examinate irevocabil, instanțele de judecată s-au expus în favoarea Serviciului Fiscal de Stat în 78 cauze judiciare,
ceea ce reprezintă 83%, iar în 16 cauze judiciare (17%), au respins solicitarea Serviciului Fiscal de Stat și s-au expus în favoarea contribuabililor.
Reamintim că, la 1 aprilie 2019, au intrat în vigoare modificările operate în Codul administrativ, care reglementează procedura de examinare a litigiilor împotriva actelor/acțiunilor administrative ale autorităților publice.
Amintim că cererile depuse în instanțe de către contribuabili, prin care aceștia contestă actele/ acțiunile SFS, se vor examina de către Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani.
1951 views
The date of publishing:
21 May /2019 11:00
Catalogul tematic
Noutăți | Legislație fiscală | Activitatea SFS
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *