Două persoane fizice, M. în calitate de debitor și G. în calitate de creditor, au încheiat un contract de împrumut bănesc în sumă de 20 000 euro, pe care M. s-a obligat să-l restituie la 10 mai 2015. Din motiv că debitorul nu și-a executat obligația de restituire a împrumutului în termenul stabilit în contract, G. a depus la 15 iunie 2016 cerere de chemare în judecată împotriva M. și soția acestuia, solicitând încasarea în mod solidar a datoriei și cheltuielilor de judecată. Pe parcursul examinării cauzei s-a constatat că M. a decedat la 11 mai 2015, iar la 2 noiembrie 2015 a fost deschisă procedura succesorală, fiind depuse declarații de acceptare a succesiunii de către soția, feciorul, fiica și mama defunctului. G. a concretizat cererea de chemare în judecată, solicitând încasarea în mod solidar a datoriei din contul soției, fiicei și fiului defunctului, precum și mamei acestuia, în calitate de succesori ai debitorului, deoarece aceștia au depus la notar declarație de acceptare a succesiunii. Instanța a dispus încasarea sumei datorate în mod solidar din contul succesorilor dat fiind faptul că datoria defunctului face parte din patrimoniul succesoral și exista la data deschiderii procedurii succesorale. La baza deciziei au stat prevederile Codului civil în redacția până la 1 martie 2019 (CC). Instanța a reținut că, conform art. 8 alin. (1) și (2) lit. a), drepturile şi obligațiile civile apar în temeiul legii, precum şi în baza actelor persoanelor fizice şi juridice care, deși nu sunt prevăzute de lege, dau naștere la drepturi şi obligații, care apar din contracte şi din alte acte juridice. Persoanele fizice şi juridice participante la raporturile juridice civile trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligațiile cu bună-credință, în acord cu legea, cu contractul, cu ordinea publică şi cu bunele moravuri. Buna-credință se prezumă până la proba contrară, iar în conformitate cu alin.(2) din art.9 al CC, neexercitarea drepturilor civile ce le revin nu duce la stingerea acestora, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. În virtutea raportului obligațional, creditorul este în drept să pretindă de la debitor executarea unei prestații, iar debitorul este ținut să o execute (art. 512 alin. (1) CC). Astfel, prin contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părţi (împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă să restituie banii în aceeaşi sumă sau bunuri de același gen, calitate şi cantitate la expirarea termenului pentru care i-au fost date (art. 867 alin. (1) CC). Împrumutatul trebuie să restituie împrumutul în termenul şi în modul stabilit în contract, iar dacă nu au fost stabilite dobânzi, el are dreptul să restituie împrumutul şi până la expirarea termenului. În cazul în care a împrumutat o sumă de bani, împrumutatul are obligaţia de a restitui suma nominală primită fără a ţine cont de variaţiile valorii banilor. Conform art. 1432 din CC, moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate (cel ce a lăsat moştenirea) către succesorii săi, fiind o transmisiune de drepturi pentru cauză de moarte, universală, unitară şi indivizibilă. Aceasta are loc conform testamentului (succesiune testamentară) şi în temeiul legii (succesiune legală). Obiectul transmiterii succesorale îl constituie patrimoniul persoanei fizice decedate, privit ca o universalitate juridică. Astfel spus, obiectul transmisiunii succesorale îl constituie totalitatea drepturilor și obligațiilor care au valoare economică și au aparținut celui care lasă moștenirea. Conform art. 1440 CC, succesiunea se deschide în urma decesului persoanei fizice sau declarării morții ei de către instanța de judecată, fiind prevăzut că succesiunea este acceptată de succesor indiferent de faptul dacă este testamentar sau succesor legal (art. 1516 CC). Succesiunea se consideră acceptată când moştenitorul depune la notarul de la locul deschiderii succesiunii o declaraţie de acceptare a succesiunii sau intră în posesiunea patrimoniului succesoral. Din momentul în care succesorul a intrat în posesiunea unei părţi din patrimoniu, se consideră că a acceptat întregul patrimoniu, oriunde s-ar afla şi din ce ar consta și este un act întreprins în scopul obținerii patrimoniului succesoral și rezultat al manifestării de voință a unei persoane, moștenitor legal sau testamentar, și exprimă voința exteriorizată a acestei persoane. Prin acceptare, titularul dreptului de opțiune renunță la dreptul de a mai putea renunța la moștenire și satisface pretenţiile creditorilor celui ce a lăsat moştenirea proporţional cotei fiecăruia în activul succesoral. Astfel, patrimoniul succesoral include atât drepturile patrimoniale (activul succesoral), cât şi obligaţiile patrimoniale (pasivul succesoral), pe care cel ce a lăsat moştenirea le avea la momentul decesului (art. 1444 alin. (1)-(2) CC). Dacă există câţiva moştenitori, cotele lor succesorale, până la primirea certificatului de moştenitor, aparţin tuturor acestora în calitate de patrimoniu unic. În conținutul pasivului succesoral intră datoriile și sarcinile moștenirii. Prin datorii succesorale se înțelege obligațiile patrimoniale ale defunctului care există în patrimoniul succesoral la data deschiderii moștenirii. În condițiile art. 1550 din CC, moştenitorii satisfac creanţele creditorilor printr-o plată unică, dacă acordul dintre moştenitori şi creditori nu prevede altfel. Ținând cont de cele expuse supra, prima instanță a dispus prin hotărâre încasarea, în mod solidar, din contul soției, fiicei, fiului și mamei defunctului în beneficiul creditorului a sumei de 20 000 euro cu titlu de datorie, echivalentul în valută naţională conform cursului oficial al Băncii Naţionale a Moldovei la data executării hotărârii, a sumei de 3004 lei cu titlu de compensare a cheltuielilor de judecată formate din taxa de stat, a sumei de 2963 de lei cu titlu de compensare a cheltuielilor de judecare a pricinii, în total suma de 3967 de lei și taxa de stat în sumă de 9406 lei. Este de menționat că hotărârea primei instanțe a fost menținută de către Curtea Supremă de Justiție.