
Aplicarea SAOAM a determinat majorarea volumului de mijloace financiare din bugetul de stat orientat spre sănătate. Instituţiile medicale au obţinut stabilitate, autonomie financiară, iar oamenii – un acces mai mare la servicii medicale, a menţionat Mircea Buga.Participanţii la discuţii au făcut un schimb de informaţii referitor la modalitatea de finanţare a instituţiilor medicale, nivelul de acoperire a populaţiei cu asigurare medicală, sistemul de interacţiune cu oamenii etc. Experienţa Moldovei a fost preluată de Republica Tadjikistan şi anterior, în procesul de elaborare a legii cu privire la asigurarea medicală obligatorie.
Tadjikistanul urmează să implementeze din 2017 sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Moldova a desfăşurat o activitate de pionierat în această direcţie, de aceea dorim să preluăm bunele practici aplicate de specialiştii moldoveni.Provenim din acelaşi sistem sovietic şi este mult mai uşor să facem şi noi această reformă în domeniul sănătăţii, a remarcat Miraliev Salohidin, şeful Departamentului Analize şi Politici al Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale din Tadjikistan.Vizita delegaţiei din Tadjikistan are loc în cadrul proiectului Comisiei Europene „Asistenţă tehnică în fortificarea sistemului informaţional al sănătăţii din Republica Tadjikistan”.
via cnam.md
Institutions:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
2335 views
The date of publishing:
22 October /2014 11:25
Catalogul tematic
Noutăți
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *