
Autorii proiectului afirmă că aplicarea normei date va oferi organelor vamale naționale posibilitatea să accepte orice instrumente legale de garantare suplimentară a sumelor garantate de convenția TIR, cum ar fi cele internaționale emise de către IRU (Asociația Internațională a Transportorilor Rutieri) sau naționale (brokerii vamali). Această prevedere va permite soluționarea chestiunilor de ordin practic, în care garanția Carnetului TIR este insuficientă pentru a acoperi suma drepturilor de import imputabilă mărfurilor transportate, diferența acesteia în diverse teritorii vamale fiind dictată de legislația aplicabilă pe aceste teritorii.
Printre elementele noi la capitolul dat este menționată și introducerea, în cazul aprobării proiectului, posibilității de prelungire a termenului de tranzit în procedura TIR. Termenul-limită va putea fi extins urmare depunerii unei solicitări de către titular sau reprezentantul acestuia către cel mai apropiat post vamal, inclusiv prin mijloace de comunicare electronice, care urmează să conțină datele de identificare a solicitantului, a vehiculelor (numerele de înmatriculare sau șasiul/caroseria), numărul Carnetului TIR și motivele care stau la baza imposibilității respectării termenului de tranzit inițial, cu anexarea actelor confirmative, după caz. Proiectul prevede că perioada de examinare a solicitării, precum și orice control al organelor vamale efectuat în tranzit, va suspenda termenul tranzitului.
În cazul aprobării proiectului Regulamentului în redacția propusă, Carnetul TIR va putea fi utilizat la transportarea mărfurilor cu aplicarea unor proceduri simplificate de vămuire (statutul de destinatar agreat) în conformitate cu legislația în vigoare. Pentru realizarea acestei posibilități, beneficiarul procedurii simplificate de vămuire va fi obligat să informeze Serviciul Vamal, prin intermediul sistemului informațional al autorității, despre sosirea vehiculului pentru descărcarea mărfurilor; scoaterea sigiliilor vamale; încărcarea sau descărcarea mărfurilor.
Este menționat și faptul că inițiativele lansate nu vor necesita cheltuieli suplimentare din partea mediului de afaceri (operatoriilor de transport), dar se pot impune cheltuieli de ajustare a sistemului informațional al Serviciului Vamal (Asycuda World) la cerințele procedurii electronice eTIR, care vor fi acoperite prin aportul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova.
Conform proiectului, odată cu aprobarea noului Regulament va fi abrogat actul normativ în vigoare, aprobat prin HG nr.1086/1997, fapt despre care vă vom informa suplimentar.
Institutions:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
2163 views
The date of publishing:
17 November /2021 07:58
Catalogul tematic
Noutăți
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *