
Activitatea rezidenților zonelor economice libere se verifică atât prin controale planificate, cât și prin controale inopinate. În Parlament a fost înregistrată o inițiativă legislativă prin care se propun modificări la Legea nr. 440 din 27/2001 cu privire la zonele economice libere, ce are ca scop uniformizarea temeiurilor de inițiere a controlului inoponat în cadrul ZEL.
Astfel, conform proiectului, controlul activităţii rezidenţilor se efectuează prin controale planificate nu mai des de o dată în decursul unui an calendaristic pentru fiecare organ de control și prin controale inopinate, dacă există cel puţin una din următoarele circumstanţe:
Proiectul mai prevede că toate controalele pe teritoriul zonei libere se efectuează în prezența reprezentanților Administrației acesteia și a rezidentului supus controlului, cu respectarea procedurii de control stabilită în Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător. În același timp, controalele inopinate pot fi efectuate și în lipsa reprezentanților Administrației și a rezidentului supus controlului, dacă aceștia au fost informați în timp util despre data și ora desfășurării dar nu participă la control. În acest caz, organele de control vor efectua controlul în prezența sau, în caz de necesitate, cu asistența poliției, în condițiile legii.
Totodată, documentul mai prevede efectuarea controalelor planificate pe teritoriul Portului Internațional Liber „Giurgiulești” în prezenţa unui reprezentant din partea Guvernului. Retribuirea muncii reprezentantului Guvernului se va stabili sub formă de indemnizaţii lunare în mărime de două salarii minime pe țară, din contul mijloacelor instituției a cărui angajat de bază este.
Institutions:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1746 views
The date of publishing:
18 April /2023 07:59
Catalogul tematic
Noutăți | Control de stat
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *