
Concomitent, agenții economici sunt informați despre iniţierea acţiunilor de control ce vor urma după acțiunile de conformare voluntară, cu atenționarea asupra consecințelor neconformării la legislația în vigoare.
Obiectivele acțiunilor propuse sunt:
SFS informează că, pentru desfășurarea activității de comerţ cu amănuntul/prestări servicii către populaţie prin intermediul unităţilor comerciale staţionare sau staţionare provizorii, unităţilor mobile, contribuabilii urmează:
În anul curent SFS a efectuat 6183 controale fiscale prin metoda de verificare operativă.
Cel mai mare număr de încălcări stabilite ține de neutilizarea echipamentelor de casă şi de control, dar și desfășurarea ilegală a activității de întreprinzător.
Totodată, SFS solicită tuturor contribuabililor să se conformeze voluntar la respectarea prevederilor legislației în vigoare și să respecte obligativitatea aplicării echipamentelor de casă și de control la efectuarea decontărilor în numerar.
via | www.sfs.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1765 views
The date of publishing:
21 September /2020 13:09
Catalogul tematic
Administrare fiscală | Noutăți
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *