Questions and answers
29.1.11.5 Ce regim de impozitare (4% sau 12%) urmează să fie aplicat de către agenții economici care nu au înregistrat venit la situația din 31 decembrie a perioadei fiscale precedente perioadei fiscale de declarare?
În conformitate cu prevederile art. 541 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, agenţii economici menţionaţi la alin. (1) pot alege regimul de impozitare prevăzut de prezentul capitol sau regimul de impozitare aplicat în modul general stabilit dacă aceştia, conform situaţiei din data de 31 decembrie a perioadei fiscale precedente perioadei fiscale de declarare, nu au obţinut venit.
Alegerea regimului fiscal se realizează, prin indicarea lui în politica de contabilitate a agentului economic, pentru subiecţii menţionaţi la lit. a) şi b) pînă la data de 25 aprilie, iar pentru subiecţii menţionaţi la lit. c) pînă la data de 25 a lunii următoare trimestrului de înregistrare.
Prin urmare, agenții economici menţionaţi la alin.(1) care, conform situaţiei din data de 31 decembrie a perioadei fiscale precedente perioadei fiscale de declarare, nu au obţinut venit pot alege regimul de impozitare. Alegerea regimului fiscal se realizează, prin indicarea lui în politica de contabilitate a agentului economic, pînă la data de 25 aprilie.
(Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul modificării art. 541 din Codul fiscal, prin Legea nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018, publicat în Monitorul Oficial nr.464-470 din 29.12.2017).
2386 views
The date of publishing:
20 December /2021 07:44
Catalogul tematic
Impozitul pe venit | Legislație fiscală | Contabilitate
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *