
În conformitate cu prevederile art. 18 lit. c) din Codul fiscal, plăţile pentru munca efectuată şi serviciile prestate (inclusiv salariile), facilităţile acordate de patron, onorariile, comisioanele, primele şi alte retribuţii similare, se consideră surse de venit impozabile, care se includ în venitul brut.
Totodată, potrivit prevederilor art. 19 lit. d) din Codul fiscal, facilităţile impozabile acordate de angajator includ suma dobânzii, determinată reieşind din diferenţa pozitivă dintre rata medie ponderată a dobânzilor aplicate la creditele noi acordate persoanelor fizice pe un termen ce depăşeşte 5 ani (rotunjită până la următorul procent întreg), stabilită de Banca Naţională a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de gestiune, şi rata dobânzii calculată pentru împrumuturile acordate de către angajator salariatului. Prevederile prezentei litere nu se aplică creditelor acordate de bănci şi organizaţii de creditare nebancare angajaţilor acestora în condiţiile generale în care acestea acordă credite persoanelor terţe.
Statistica ratelor pe anii respectivi este stabilită de Banca Naţională şi poate fi vizualizată pe pagina oficială www.bnm.md.
Astfel, entitatea urmează a reţine impozitul pe venit la sursa de plată din suma facilităţii acordate de către angajator, potrivit prevederilor art. 19 lit. d) din Codul fiscal, aplicînd cotele impozitului stabilite la art. 15 lit. a) din Codul fiscal.
[Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul aprobării Legii nr. 60 din 23.04.2020, în vigoare din 01.01.2021]
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
2839 views
The date of publishing:
07 April /2021 07:24
Catalogul tematic
Impozitul pe venit | Legislație fiscală
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *