Recent Curtea Constituțională a examinat o cauză, la originea căreia se află situația de întocmire de către Inspectoratul de Stat al Muncii a unui proces-verbal cu privire la constatarea contravenției prevăzute de art.55¹ din Codul contravențional (CC) în privința unei întreprinderi.

Procesul-verbal a fost întocmit ca urmare a faptului de admitere la muncă a două persoane fără încheierea contractului individual de muncă. Amintim că, munca nedeclarată reprezintă o încălcare a legislației, sancțiunea pentru aceasta fiind stabilită în art. 55¹ din CC, care instituie răspunderea persoanelor care admit utilizarea muncii nedeclarate.

Astfel, acesta prevede următoarele amenzi:

– pentru fiecare persoană fizică – de la 60 la 90 de unităţi convenţionale;

– pentru persoana cu funcție de răspundere – de la 150 la 210 de unităţi convenţionale;

– pentru persoana juridică – de la 210 la 300 de unităţi convenţionale.

Respectiv, s-a ridicat excepția de neconstituționalitate a art.55¹ din CC. Autorul sesizării pretinde că prevederile citate supra sunt imprevizibile și neclare, fiind contrare dispozițiilor art.23 din Constituție, care stabilesc dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle.

În opinia sa, prevederile contestate nu sunt clare, deoarece ele sancționează utilizarea muncii nedeclarate, însă nu prevăd modalitatea concretă de săvârșire a contravenției. Autorul menționează că justițiabilul urmează să cunoască, plecând de la textul dispoziției pertinente, acțiunile și inacțiunile care atrag răspunderea contravențională, cât și sancțiunile care pot fi aplicate în urma acțiunii sau omisiunii. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a apreciat critic invocările de neconstituționalitate a prevederilor contestate raportate la art.23 din Constituție, apreciind că acestea nu sunt de natură de a încălca criteriile referitoare la claritate și precizie. Curtea a precizat că prevederile alin. (1) din art. 71 din Codul muncii interzic munca nedeclarată, iar alin. (2) definește noțiunea de utilizare a muncii nedeclarate, prin care se înțelege orice muncă prestată de o persoană fizică pentru și sub autoritatea unui angajator fără a fi respectate prevederile Codului muncii referitoare la încheierea contractului individual de muncă. Prin urmare, prin raportare la prevederile Codului muncii care explică sensul exact al noțiunii de muncă nedeclarată, dispozițiile art.55¹ din CC stabilesc sancțiunea pentru neexecutarea legii. Așadar, prevederile contestate nu au o formulare neclară și imprevizibilă. Dimpotrivă, acestea îndeplinesc cerințele clarității și previzibilității legii.

Drept consecință, Curtea a considerat nefondate argumentele autorului excepției privind calitatea legii și a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 55¹ din CC. Prin urmare, admiterea muncii nedeclarate este ilegală și sancționată de lege. Este de menționat, de asemenea, că prevederile legale vin în sprijinul acelor angajatori care respectă prevederile legislației muncii cu privire la încadrarea legală la muncă. În acest sens, art.24 alin.(16) din Legea nr.1164/1997 pentru punerea în aplicare a titlurilor I și II ale Codului fiscal reglementează o facilitate fiscală – reducerea venitului impozabil în cazul în care angajatorii înregistrează creșterea numărului scriptic mediu al salariaților în anul fiscal de gestiune față de numărul scriptic mediu al salariaților din anul precedent.

Conform acestei norme, la calcularea impozitului pe venit agenţii economici au dreptul la reducerea venitului impozabil cu o sumă calculată prin înmulţirea salariului mediu lunar pe ţară din anul precedent anului fiscal de gestiune la creşterea numărului mediu al salariaţilor în anul fiscal de gestiune faţă de anul precedent, dar nu mai mare de venitul impozabil. Salariul mediu lunar pe ţară în anul precedent se stabileşte în baza comunicatului Biroului Naţional de Statistică. Creşterea numărului mediu al salariaţilor în anul fiscal de gestiune faţă de anul precedent acestuia se determină ca depăşire a numărului mediu al salariaţilor în anul fiscal de gestiune faţă de numărul mediu al salariaţilor din anul precedent.