The expert position
Availables services
For the command select the service you want from the category
For the command select the service you want from the category
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Prin derogare de la prevederile Codului fiscal nr.1163/1997, pentru agenţii economici care şi-au sistat total sau parţial activitatea conform deciziilor Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică şi/sau a Dispoziţiilor Comisiei pentru situaţii excepţionale a Republicii Moldova, termenul de prezentare a dărilor de seamă fiscale şi de achitare a obligaţiilor fiscale aferente taxelor locale pentru primul trimestru al anului 2020 se prelungeşte până la 25 iulie 2020.
12 May /2020 07:45
În conformitate cu prevederile art. 301 alin. (1) din Codul fiscal, plătitorii taxelor pentru resursele naturale prezintă Serviciului Fiscal de Stat darea de seamă respectivă şi achită în bugetul local de nivelul al doilea taxele în cauză, pînă la data de 25 a lunii următoare trimestrului de gestiune, potrivit modului de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor în anul 2020, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 172/2019.
12 May /2020 07:40
Persoana fizică „A”, mama copilului, se află în concediu pentru îngrijirea copilului până la atingerea vârstei de 3 ani. Indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului este primită de tatăl acestuia. Are dreptul careva dintre părinții persoanei „A” să beneficieze de scutire pentru persoana întreținută (fiica care se află în concediu pentru îngrijirea copilului), dacă soțul acesteia deja folosește scutirea pentru soție?
28 April /2020 08:31
Какими налоговыми льготами по уплате подоходного налога могут воспользоваться хозяйствующие субъекты при заполнении и представлении Деклараций о подоходном налоге за 2019 г.? При заполнении Деклараций о подоходном налоге за 2019 г. (форма VEN12, UNIF18), хозяйствующие субъекты – резиденты РМ имеют возможность воспользоваться определенными льготами по уплате подоходного налога согласно положениям действующего налогового законодательства. Соответствующие виды льгот предусмотрены Разделом II НК, Законом о введении в действие разделов I и II НК № 1164-XIII от 24.04.1997 г., а также другими
23 April /2020 15:30
В 2019 г. на предприятии (крестьянское хозяйство «Х») средняя численность работников была увеличена по сравнению с 2018 г. на 2 единицы. Вправе ли КХ воспользоваться льготой по уплате подоходного налога за 2019 г.? Каким образом отражается данная льгота в Декларации, если предприятие: а) является плательщиком НДС б) не является плательщиком НДС?
23 April /2020 14:26
В связи с пандемией коронавируса, установлены ли какие-либо исключения относительно декларирования и уплаты подоходного налога для определенных категорий налогоплательщиков? В соответствии с п. 26 Решения чрезвычайной комиссии Республики Молдова № 3 от 23.03.2020: — в отступлении от части (11) ст. 83 и части (1) ст. 87 НК, предельный срок декларирования и уплаты подоходного налога от предпринимательской деятельности за 2019 г. для индивидуальных предпринимателей, крестьянских (фермерских) хозяйств, в которых среднегодовая численность работников на протяжении всего налогового периода не превышает
23 April /2020 13:49
Unul din fondatorii societății cu răspundere limitată donează cota sa de participație în capitalul social celuilalt cofondator. Ce obligații fiscale apar la părțile implicate ca rezultat al efectuării acestei operațiuni de donare?
13 April /2020 11:14