Republica Moldova intenţionează să pună sub acuzare mai mulţi bancheri pentru fraudă fiscală, afirmând că aceştia au facilitat transferul a 20 de miliarde de dolari, bani iliciţi, din Rusia în Letonia.
«Investigaţia este aproape finalizată», a declarat Vasile Şarco, şeful Serviciului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor din Molodova, pentru Bloomberg.
Guvernatorul Băncii Centrale a Republicii Moldova, Dorin Drăguţanu, a anunţat că instituţia a amendat o bancă locală, pe care nu a dorit să o numească, şi conducerea acesteia, după o ancheta prin care s-au investigat tranzacţii suspecte desfăşurate între 2010 şi 2014, în valoare totală cuprinsă între 18 şi 20 de miliarde de dolari.