
Programul de sprijin pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în domeniul turismului rural va fi implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Părțile interesate pot consulta analiza impactului de reglementare a proiectului hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Programului, care a fost elaborat de Ministerul Economiei, până la data de 26 decembrie curent.
Programul este structurat în următoarele componente:
1) informare și promovare;
2) suport financiar nerambursabil;
3) monitorizare și evaluare.
Astfel, conform documentului, suportul financiar se va acorda sub formă de finanțare nerambursabilă (grant), în mărime de maxim 70 % din valoarea proiectului investițional și nu va putea depăși 500 mii lei per beneficiar.
Grantul va fi transferat direct către beneficiar în două tranșe egale (câte 50% din valoarea aprobată a grantului):
Bugetul estimat al Programului constituie 30 mil. lei pentru o perioadă de implementare de 36 de luni, în urma căruia autoritățile își propun să acorde suport consultativ la circa 200 de IMM-uri și să organizeze 10 evenimente de promovare (expoziții, sărbători, festivaluri, ateliere, mese rotunde etc.) dedicate ÎMM-urilor din domeniul turismului rural.
De asemenea, se preconizează crearea a cel puțin 100 de locuri de muncă, diversificarea gamei de servicii și produse pentru cel puțin 25 de întreprinderi și susținerea financiară a cel puțin 50 de proiecte. Ca urmare, se așteaptă o creștere economică la cel puțin 60% din beneficiari și sporirea volumului de investiții în economia națională cu circa 40 mil. lei.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1455 vizualizări
Data publicării:
13 Decembrie /2022 07:57
Catalogul tematic
Noutăți
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *