
Astfel, încăperile nelocuibile din clădirile în care sunt amplasate autoritățile publice, întreprinderile, organizațiile și instituțiile de stat, cu excepția încăperilor aflate în subsolul/parterul clădirilor respective, în cazul în care în documentația aferentă este prevăzută amplasarea obiectivelor de menire socială, precum și cu excepția încăperilor din subsolul sau de la etajele tehnice, în cazul când acestea nu sunt destinate amplasării elementelor structurale ale obiectivelor de infrastructură tehnico-edilitară, nu vor putea fi privatizate.
În lista bunurilor ce nu pot fi privatizate mai sunt incluse:
Legea a intrat în vigoare vineri, 10 septembrie 2021. În același timp, cererile depuse de locatari până la data intrării în vigoare a legii, vor fi soluționate în conformitate cu legislația care era în vigoare la data depunerii cererilor respective (Legea nr.121/2007 și Regulamentul cu privire la privatizarea încăperilor nelocuibile date în locațiune).
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1716 просмотры
Дата публикации:
13 Сентябрь /2021 07:59
Catalogul tematic
Новости
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *