
Astfel, în cazul contractelor privind pachetele de servicii de călătorie încheiate până la data de 17 martie 2020, prin derogare de la Codul civil și Legea nr. 105/2003 privind protecția consumatorilor, prestatorul de servicii va restitui beneficiarului plățile efectuate ca urmare a rezilierii contractului, nu mai târziu de 30 septembrie curent.
Totodată, dacă prestatorul nu va restitui plățile respective în termenul indicat sau în privința sa este intentat procesul de insolvabilitate, acesta va fi obligat să compenseze prejudiciul pentru întreaga perioadă restantă.
De asemenea, se propune ca procedurile administrative și procesele judiciare intentate care au ca obiect raporturile juridice ce se referă la restituirea plăților pentru serviciile turistice să fie suspendate până la 30 septembrie 2022.
Autorii proiectului consideră necesară extinderea termenului de restituire a plăților pentru călători pentru a asigura timp suplimentar agențiilor de turism și turoperatorilor locali pentru depășirea situației create de pandemie. În același timp, termenul-limită propus până la sfârșitul lunii septembrie presupune că atunci se încheie perioada estivală, iar turoperatorii vor avea bani acumulați pentru restituirea plăților.
Conform datelor Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din Moldova, la momentul de față agențiile de turism și turoperatorii naționali au datorii de circa 1,1 mil. euro turiștilor din țara noastră pentru serviciile turistice, acestea constituind datoriile a peste 300 de agenți economici, primordial din sectorul entităților mici, acumulate față de 4 mii de călători.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
2010 просмотры
Дата публикации:
10 Март /2022 12:39
Catalogul tematic
Новости | Tуризм
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *