SRL „I” şi Gheorghe S. s-au adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva SA „S” şi Nicolae T., intervenient accesoriu Serviciul Fiscal de Stat, prin care au solicitat obligarea administraţiei SA „S” să-i elibereze reclamantului facturi fiscale pentru lunile iunie - august 2017, în sumă de 6477 lei, încasarea în favoarea acestuia a sumei de 1799,26 lei prejudiciul material, încasarea de la SA „S” şi Nicolae T. (în mod solidar) în beneficiul persoanei juridice şi, suplimentar, în beneficiul lui Gheorghe S., a câte 5000 lei cu titlu de prejudiciu moral. În motivarea acțiunii reclamanţii SRL „I” şi Gheorghe S. au invocat că, pe parcursul anilor 2013-2017, SRL „I” a procurat materiale de construcţii de la magazinul SA „S”, iar la sfârşitul fiecărei luni angajaţii reclamanții prezentau bonurile fiscale şi primeau facturi fiscale, însă, la 30 iunie 2017, angajaţii SA „S” au refuzat categoric eliberarea facturii fiscale solicitate pentru luna iunie la suma de 6477 lei, inclusiv TVA 1079,26 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Chişinău cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Curtea de Apel Chişinău a respins, din lipsă de temei, apelul declarat şi s-a menţinut hotărârea primei instanțe. În susținerea soluției adoptate, instanța de apel a reţinut că obiectul litigiului reprezintă pretenţia cu privire la obligarea pârâtei SA „S” de a elibera facturile fiscale pentru lunile iunie - august 2017 în baza bonurilor prezentate de reclamantă şi încasarea de la pârâţi, în mod solidar, a prejudiciului material şi a prejudiciului moral. Instanţa de apel a indicat că, între SRL „I” (în calitate de cumpărător) şi SA „S” (în calitate de vânzător) a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare, potrivit căruia vânzătorul vinde, iar cumpărătorul cumpără produse comercializate de vânzător, conform condiţiilor contractuale. Totodată, circumstanţele pricinii denotă cu certitudine faptul că ambii reclamanţi nu au întreţinut nici un fel de raporturi juridice cu persoana fizică – pârâtul Nicolae T., care este administratorul SA „S”. Reclamanţii au solicitat de la pârâţi eliberarea facturilor fiscale pentru luna iunie 2017 în baza bonurilor de plată în sumă de 10631 lei, eliberarea facturii fiscale pentru luna iulie 2017 în baza bonurilor de plată în sumă de 7624 lei; eliberarea facturii fiscale pentru luna august 2017 în baza bonurilor de plată în sumă de 2407,66 lei. Printr-un răspuns oferit reclamantului, SA „S” a comunicat SRL „I” despre refuzul eliberării facturilor fiscale, motivat prin faptul că, conform datelor deţinute de către SA „S”, cecurile prezentate de reclamanţi nu fac parte din cumpărăturile realizate de SRL „I”. Astfel, reclamanţii, în scopul obţinerii facturilor fiscale, au prezentat bonuri de plată care au fost eliberate diferitor persoane fizice neidentificate. Instanţa de apel a reţinut argumentele Serviciul Fiscal de Stat despre aceia că, în cazul în care procurarea mărfii se face de către o persoana fizică în interesul şi pentru o persoana juridică, acest cumpărător, la momentul procurării, urmează să prezinte împuternicirile necesare de la agentul economic, fapt ce nu a fost respectat de către reclamanţi pentru ca sa-i solicite şi să-i fie eliberată factură fiscală. Astfel, prima instanţă corect a conchis că, în situaţia în care bonurile prezentate de către reclamanţi nu au fost eliberate pe numele persoanei juridice, iar persoanele fizice nu au prezentat la momentul procurării mărfii împuterniciri din numele persoanei juridice, pretenţia reclamanţilor privind obligarea SA „S” să elibereze facturi fiscale este neîntemeiată şi lipsită de suport legal. Recursul depus Curtea Supremă de Justiţie a fost declarat inadmisibil.