Новости
Proiectul Agricultura conservativă contribuie la dezvoltarea Moldovei
În Monitorul Oficial din 9 noiembrie curent a fost publicată
Legea pentru
ratificarea Înțelegerii cu privire la modificarea Acordului de grant, întocmit prin schimb de note, dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Japoniei privind implementarea Proiectului „Agricultura conservativă – dezvoltarea unui sistem durabil de gestionare a solurilor în Republica Moldova”.
Documentul stabilește
mecanismul de distribuire a bunurilor livrate de către partea niponă în procesul de implementare a Acordului de grant.
Astfel, va fi deschis un cont la o bancă convenită între autorităţile celor două guverne, pentru depozitarea în moneda naţională a Republicii Moldova a veniturilor din vânzările de produse. Veniturile depozitate pe acest cont vor putea fi utilizate în scopul dezvoltării economice şi sociale în țara noastră.
Totodată, pentru utilizarea acestor fonduri autorităţile desemnate ale ambelor părţi vor coordona detaliile necesare, cu ulterioară elaborare a raporturilor periodice cu privire la utilizarea fondurilor de către partea moldovenească.
Reamintim că Acordul de grant dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Japoniei privind implementarea Proiectului „Agricultura conservativă – dezvoltarea unui sistem durabil de gestionare a solurilor în Republica Moldova” a fost semnat la Chișinău, la 7 martie 2017. Acordul prevede procurarea tehnicii şi echipamentului agricol pentru agricultura conservativă şi are un buget de circa $ 4,8 mil.
1712 просмотры
Дата публикации:
13 Ноябрь /2018 11:01
Catalogul tematic
Новости
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *