
Producția industrială (serie brută) în anul 2021 comparativ cu anul precedent a sporit cu 12,1% pe fundalul reducerii indicatorului față de 2019 cu 5,5%. Conform estimărilor Biroului Național de Statistică, majorarea volumului producției în anul precedent față a fost influiențată de creșterea producției în industria extractivă (cu 11,9%), în industria prelucrătoare (cu 11,4%) și la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (cu 16,1%).
În același timp, producția industrială (serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate) în anul 2021 comparativ cu anul 2020 s-a majorat cu 12,3%, ca rezultat al creșterii indicatorilor în aceleași industrii: extractivă – cu 11,8%, prelucrătoare – cu 10,7% și la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat – cu 15,6%.
Datele statistice demonstrează că, în ultima lună a anului precedent, producția industrială (serie brută) s-a majorat față de decembrie 2020 cu 11,4%, indicatorul reducându-se în raport cu perioada corespunzătoare din 2019 cu 1,8%. Majorarea producției în decembrie 2021 față de luna decembrie 2020, de asemenea, a fost condiționată de creșteri în industria extractivă – cu 6,3%, în industria prelucrătoare – cu 12% și la producția și furnizarea de energie, gaze, apă caldă și aer condiționat – cu 9,7%. Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, producția industrială s-a majorat cu 14,3% față de luna decembrie a anului precedent.
În perioada de raportare industria alimentară a înregistrat o creștere a producției cu 40,1%. Majorări substanțiale au fost atinse în activități precum fabricarea altor produse alimentare (inclusiv a zahărul) – de 4,6 ori, producția, prelucrarea și conservarea cărnii și a produselor din carne – cu 28,2%, fabricarea uleiurilor și grăsimilor vegetale și animale – cu 10,5%, prelucrarea și conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor – cu 8,7%, a produselor lactate – cu 6,4% etc. Totodată, s-a înregistrat descreșterea producției industriale la fabricarea produselor de brutărie și a produselor făinoase cu 1,5%.
Datele BNS denotă și faptul că în decembrie 2021 s-au înregistrat creșteri față de decembrie 2020 în unele activități ale industriei prelucrătoare, în special la fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie, cu 37,8%, fabricarea băuturilor – cu 35,1%, fabricarea produselor textile – cu 29,3%, etc.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1269 просмотры
Дата публикации:
22 Февраль /2022 07:55
Catalogul tematic
Новости
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *