
Ministerul Economiei monitorizează cu atenție dezvoltarea Zonelor Economice Liberă și sprijină în mod activ investitorii locali și străini în vederea realizării proiectelor investiționale ale acestora , a menționat ministrul Economiei.Bilanțul activității ZEL-urilor pe parcursul a 9 luni din anul 2014 a reflectat faptul că ponderea acestora în dezvoltarea macroeconomică a țării este din ce mai mare. Astfel, volumul total al investiţiilor în zonele economice libere, pe întreaga perioadă de activitate a acestora, conform situaţiei din 1 octombrie 2014, a însumat 207,1 mil. dolari SUA (o creştere de 10,6% faţă de perioada similară a anului 2013). Totodată, salariul mediu a crescut cu 17% comparativ cu aceeași perioadă 2013, astfel salariul mediu al angajaților ZEL fiind de 5012 lei. Activitatea ZEL rămâne a fi orientată preponderent spre producția industrială destinată exportului. Dacă la sfârșitul anului 2013 rata de creștere a vânzărilor producției industriale a atins o valoare record de 20,8%, atunci în 9 luni a.c. acest indicator a constituit 28,1%. În următorii ani se prognozează menținerea ratei înalte de creștere a producției industriale. Pe termen mediu în baza proiectelor investiționale deja existente, urmează a fi investiți aproximativ 100 mil. dolari SUA și se preconizează o creștere de 3 mlrd. lei a volumului vânzărilor producției industriale. De asemenea urmează a fi lansate noi proiecte majore de investiții, în urma cărora se planifică investiții în volum de 80 mil. dolari SUA, volumul vânzărilor producției industriale de 1,5 mld. lei și crearea a 4 mii locuri de muncă noi. În vederea sporirii competitivității zonelor economice libere la nivel regional, în cadrul ședinței au fost discutate și provocările în activitatea ZEL. O problemă este insuficiența spațiilor de producere pe teritoriul ZEL, iar Andrian Candu a sugerat crearea unor parcuri industriale private și dat termen de o lună specialiștilor din Minister pentru identificarea soluțiilor de ordin legal-normativ. Lipsa forței de muncă calificată este o problemă cu care se confruntă rezidenții ZEL, iar Ministerul Economiei susține crearea Academiei de Meserii și va acorda suportul necesar realizării acestui proiect. O altă provocare constă în utilizarea eficientă a energiei. Astfel, Agenția pentru Eficiență Energetică urmează să aducă propuneri în vederea încurajării rezidenților de a se lansa în proiecte de eficiență energetică.
Ședința de astăzi ne-a oferit ocazia să ne întâlnim și să discutăm atât despre succesele ZEL-urilor cât și despre acțiunile necesare pentru dezvoltarea celor mai puțin de succes și creșterea atractivității acestora, a mai menționat Andrian Candu la finele ședinței.Atașat găsiți Raportul privind activitatea zonelor economice libere ale RM pe 9 luni ale 2014
Учреждения:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1834 просмотры
Дата публикации:
14 Ноябрь /2014 09:21
Catalogul tematic
Новости
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *