
În scopul majorării nivelului de conformare a contribuabililor la declararea și plata obligațiilor fiscale în baza analizei riscurilor de neconformare, Serviciul Fiscal de Stat a stabilit următoarele segmente ale economiei naționale prioritare pentru monitorizare prin prisma Programului de conformare și anume:
În luna iulie, a fost selectat un eșantion de 2 170 contribuabili, dintre care 13 contribuabili mari, care activează în aceste domenii, în activitatea cărora au fost identificate riscuri de neconformare fiscală. Astfel, contribuabilii selectați, urmează a fi monitorizați de către autoritatea fiscală pe o perioadă de 12 luni.
Până în prezent, față de eșantionul de contribuabili monitorizați au fost aplicate tratamente de conformare voluntară, manifestate prin:
În rezultat, obligațiile fiscale calculate la BPN de către contribuabilii monitorizați, înregistrează o creștere cu 17% sau cu 44,59 mil. lei, iar cele achitate - cu 15% sau cu 44,15 mil. lei. Ponderea impozitelor și taxelor calculate la un leu vânzări a înregistrat o creștere de 19%, iar celor achitate - cu 15%. De asemenea, restanța la BPN la situația din 17 octombrie 2025 comparativ cu situația din 1 iulie 2025 înregistrează descreștere cu 19% sau cu 2,92 mil. lei.
SFS recomandă tuturor contribuabililor să respecte prevederile legislației fiscale în vigoare și să se conformeze voluntar prin declararea veniturilor și achitarea impozitelor aferente. Astfel pot fi evitate aplicarea tratamentelor de conformare forțată față de contribuabilii care nu sunt dispuși să se conformeze și o fac conștient, asumându-și riscul în mod deliberat.
Учреждения:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
393 просмотры
Дата публикации:
07 Ноябрь /2025 08:44
Catalogul tematic
Деятельность ГНС
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *