În conformitate cu prevederile art. 19 lit. a) din Codul fiscal, facilități impozabile acordate de angajator includ plăţile acordate salariatului de către angajator pentru recuperarea cheltuielilor personale, precum şi plăţile în favoarea lucrătorului, efectuate altor persoane, cu excepţia plăţilor în bugetul asigurărilor sociale de stat şi a primelor de asigurare obligatorie de stat, a plăţilor menţionate la art.24 alin.(20), precum şi a plăţilor aferente cheltuielilor suportate şi determinate de angajator pentru transportul, hrana şi studiile profesionale ale angajatului, conform modului stabilit de Guvern.

 

De asemenea, reieșind din prevederile lit. a) al articolului menționat, mărimea depășirii plafonului stabilit a cheltuielilor suportate de angajator pentru hrana angajatului reprezintă facilitate acordată de patron, care conform art. 14 lit. b) din Codul fiscal, constituie obiect al impunerii cu impozitul pe venit pentru angajat. Regimul deducerii cheltuielilor aferente asigurării cu hrană a angajaților sunt stabilite în Secțiunea a 2-a din capitolul V al Regulamentului cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venitul persoanelor juridice și persoanelor fizice care practică activitate de întreprinzător (în continuare – Regulament), aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 693 din 11 iulie 2018.

 

Astfel, potrivit pct. 39 din Regulament, angajatorul ai cărui angajaţi au salariul mediu lunar brut egal sau mai mare de ¾ din cuantumul salariului mediu lunar pe economie prognozat pentru fiecare an este în drept să deducă cheltuielile pentru hrana organizată a angajaţilor. În sensul prezentului punct, salariul mediu lunar brut se calculează pornind de la fondul lunar de salarizare al angajatorului raportat la numărul mediu scriptic de angajaţi în luna respectivă.

 

În cazul în care criteriul stabilit la pct. 39 din Regulament se respectă, limita maximă permisă spre deducere nu va depăşi 45 de lei (fără TVA) per angajat pentru fiecare zi efectiv lucrată (pct. 40 din Regulament).

 

Astfel, sumele cheltuielilor ce se încadrează în valoarea stabilită la pct. 40 din Regulament nu se vor considera drept recompense şi facilităţi acordate de angajator din perspectiva angajatului şi a angajatorului şi, respectiv, nu vor implica careva obligaţii fiscale, de reţinere sau calculare adiţională a impozitului pe venit pentru angajaţi. În cazul depăşirii plafonului stabilit la pct.40 din Regulament a sumei suportate de angajator pentru hrana angajatului, se vor considera drept recompense şi facilităţi acordate de angajator doar sumele ce depăşesc plafonul respectiv.

 

Prevederile menţionate, stabilite în titlul II al Codului fiscal nu se aplică angajaților agenţilor economici rezidenţi ai parcurilor pentru tehnologia informaţiei care se supun regimului de impozitare stabilit la cap. 1 titlul X din Codul fiscal (conform art.141 alin.(1) din Codul fiscal). [Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul aprobării Hotărîrii Guvernului nr. 693 din