
Particularitățile aplicării impozitelor și taxelor locale în anul 2025 și modul de completare a dărilor de seamă aferente au fost aduse la cunoștința contribuabililor în cadrul unei sesiuni de instruire organizată de Serviciul Fiscal de Stat în colaborare cu P.P. „Monitorul fiscal FISC.md”.
În cadrul sesiunii, Steluța Guțu, șefă a Direcției impozite locale și alte venituri din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, s-a referit inclusiv la:
La instruire au participat circa 400 de contribuabili.
Amintim, perioada fiscală aferentă calculării și achitării taxelor locale a fost modificată din „trimestrial” în „semestrial”, până la data de 25 a lunii imediat următoare semestrului gestionar (cu excepția taxei pentru salubrizare și taxei pentru parcaj). Similar, a fost modificată perioada fiscală aferentă calculării și achitării taxelor pentru resursele naturale. Modificările respective au avut ca scop simplificarea interacțiunii pe partea de raportare și de achitare a taxelor, contribuind la reducerea sarcinilor administrative pentru contribuabili.
Înregistrarea poate fi urmărită în videoul următor
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
586 vizualizări
Data publicării:
12 Iunie /2025 13:05
Catalogul tematic
Noutăți | Taxele locale
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *