Sunt sigură că mulţi din cei care vor vedea titlul articolului s-ar putea gîndi că copiii nu sunt afectaţi de impozite şi că instruirea lor la tema dată este absolut inutilă. În opinia mea, ideea dată nu este întru totul adevărată. Deseori copiii pot auzi în mass-media cuvintele impozite şi buget; în magazin, făcînd cumpărăturile pot observa că pentru un singur produs sunt indicate două preţuri - cu şi fără T.V.A., ba chiar îşi pot auzi proprii părinţii vorbind despre careva plăţi faţă de stat, care ar reprezenta impozite şi taxe. În contextul dat, nu trebuie să neglijăm faptul că percepţia de bine şi rău se cultivă anume în copilărie şi viitorul nostru, al celora care suntem la moment adulţi, depinde de această percepţie. Or, de gradul de responsabilitate civică de care vor da dovadă copii noştri devenind maturi depinde nivelul traiului în viitor, inclusiv şi pensia care ne va fi plătită. Cît de des în calitate de părinţi încercăm să explicăm copiilor unele lucruri, care ne sunt aparent evidente pentru noi, însă, totuşi, necesită o tălmăcire. Pe lîngă lămuririle difcile pe care le oferă un părinte copilului său, cum ar fi cele legate de apariţia acestuia pe lume şi de ce cerul este albastru, cei maturi pot fi întrebaţi ce sunt impozitele şi de ce ele există. Deşi, s-ar părea că noţiunea dată este greu de înţeles şi de cele mai multe ori părinţii amînă oferirea unor explicaţii copiilor de vîrstă fragedă, în esenţă, pentru a clarifca lucrurile este nevoie doar de o defnire treptată a noţiunilor de stat, bani, buget, într-un limbaj accesibil copiilor, ca mai apoi să ne putem referi şi la impozite. Preferabil este să începem cu exemple simple atunci cînd ajutăm copiii să înțeleagă principiile de impozitare. Bunăoara, cînd le dăm bani de buzunar, ar putea fi o practica bună să le reținem sume mici în calitate de „impozit”. Sumele date vor fi puse împreună cu copilul într-o puşculiță. Mai tîrziu, cînd acesta va avea nevoie, de exemplu, să meargă la şcoală, vom folosi banii adunați astfel spre binele lui. Prin analogie, putem defini conceptele de buget, impozite şi importanța acestora. Aşadar, am putea compara relația stat – cetăţeni cu cea dintre părinte – copil, iar exemplul adus mai jos este pe cît se poate de convingător în acest sens. Cînd copii sunt mici – părinții au grijă de ei, apoi aceştia cresc şi se întrețin independent, după aceasta, ajung şi ei să aibă grijă de părinții săi. În mod similar, statul le asigură posibilitatea copiilor de a merge la gradiniță şi şcoală, de a primi tratament, amenajează pentru ei locuri de joacă şi agrement. Ulterior, devenind matur, fecare cetățean contribuie prin impozite pentru a putea benefcia, mai tîrziu, de o pensie din partea statului. Spuneți-le micuților că impozitele ajută la fnanțarea şcolilor, drumurilor, parcurilor şi multor altor lucruri cu care s-au obişnuit. Ei vor înțelege mai bine conceptul dacă îl asociați cu un anumit serviciu de care beneficiază personal copilul, de exemplu, şcoala de pictură. Trebuie să le explicăm că fecare din noi trebuie să contribuie prin impozite, deoarece o singură persoană nu poate construi o biserică sau o şcoală, nu poate repara un drum sau săpa un apeduct. Însă consolidînd eforturile putem face multe. În contextul dat, expresia „copiii sunt viitorul nostru” capătă o nouă conotaţie. În concluzie, educaţia civică, implicit şi fiscală a copiilor trebuie să înceapă atunci cînd le explicăm micuţilor diferenţa între bine şi rău, astfel încît plata impozitelor să fe percepută de ei ca o responsabilitate firească.