Publicația Periodică „Monitorul Fiscal FISC.md” continuă publicarea pe ultimele pagini a informației de cultură generală, de data aceasta vă propunem curiozități fiscale, pagini din istorie despre evoluția finanțelor publice, precum și un Quiz matriceal. Știați că...

• Pe lângă biserica Old-North din Boston, Massachusetts, SUA, s-a deschis un magazin ce comercializează o varietate destul de largă de produse? Unul dintre produsele comercializate, ceaiul, este scutit de taxe și acest fapt se datorează evenimentului denumit „Partida de ceai de la Boston” din 16 decembrie 1773, în cadrul căreia s-a pledat pentru diminuarea impozitelor excesive, de la care a pornit, de fapt, Revoluţia americană. Ulterior, această mișcare a dus la apariţia celui de-al treilea partid în SUA (pe lângă republicani și democraţi) denumit „The Tea Party”, principalul motto al căruia este diminuarea taxelor și impozitelor.
• În Imperiul Bizantin, încă din cele mai timpurii perioade și până în sec. VII inclusiv, au existat circa 21 tipuri de impozite directe: impozitul funciar, impozitul per capita, etc.? Exista și un astfel de impozit: dacă, în cadrul construcției, clădirea depășea plafonul de înălțime stabilit, se percepea o amendă, care a fost numit în popor „impozit pe aer”.
• Este surprinzător faptul că, cu câțiva ani în urmă, în Germania, un anumit produs a devenit subiectul unor dezbateri și chiar procese de judecată: nu exista o unanimitate de opinii, dacă acest produs este comestibil sau nu și, respectiv, care taxă urma să fie aplicată asupra lui – privilegiată (7%) sau cea standard (19%)? Este vorba de Kinder Surprise, producătorii căruia au încercat să demonstreze că jucăria reprezintă partea principală dintr-un Kinder Surprise și, respectiv, acestea trebuie impozitate la cota privilegiată.
• Cancelarul Germaniei, Gerhard Schröder, în timp ce era la putere, a introdus circa 50 de impozite pentru locuitorii ţării? Nu e de mirare că pe adresa cancelarului veneau, în fiecare zi, un număr mare de cămăși. Astfel, germanii încercau să ilustreze că nu mai au ce da, dându-i până și ultima cămașă

Pagină din istorie Evoluția finanțelor publice În vorbirea curentă, ca și în literatura de specialitate, se utilizează diverse expresii care fac parte din familia cuvântului finanțe, în sensuri apropiate sau diferite, după caz: finanțe, finanțe publice, finanțe private ș.a. Cuvântul finanțe provine de la latinescul finare care înseamnă, în sens general, „a termina”, „a încheia” și în sens restrâns - „a aranja o afacere”, „a termina un diferend prin mijlocirea banului, o acțiune judecătorească sau o hotărâre a justiției în legătură cu o plată de bani”. În secolele al XIII-lea și al XIV-lea s-au folosit expresiile finantio, financias și financia pecuniria, cu sensul de plată în bani. În secolul al XV-lea, în Franța, se foloseau expresiile hommes de finances și financiers pentru denumirea perceptorilor de impozite și a persoanelor care încasau impozitele regelui, finance pentru suma de bani, venit al statului , financies pentru denumirea întregului patrimoniu al statului. În Germania, în secolele XV -XVII, se utilizau termenii finanz, care desemna plata în bani și finanzer, care desemna un cămătar. De-a lungul anilor, conceptul de finanțe a evoluat continuu. În această evoluție, se conturează doua etape distincte: prima corespunde, în linii generale, mașinismului, capitalismului ascendent (secolele XVIII - XX), iar ce-a de-a doua corespunde dezvoltării monopolurilor (secolul al XX-lea), mai ales după marea recesiune economică mondială din 1929-1933). Respectiv, concepțiile din prima etapă sunt considerate clasice, iar cele din etapa următoare – moderne. Concepțiile clasice reflectă doctrina liberală predominantă în perioada capitalismului ascendent, potrivit căreia activitatea economică trebuie să se desfășoare în conformitate cu principiul laissez-faire, laissez-passer, urmărindu-se evitarea oricărei intervenții din partea autorității publice care ar putea perturba inițiativa privată, libera concurență, acțiunea legilor obiective ale pieței. Statul se limitează la sarcinile sale tradiționale vizând menținerea ordinii sale interne, apărarea țării și întreținerea de relații diplomatice cu alte state, iar cheltuielile publice se restrâng la minimum. În această concepție sarcina finanțelor publice constă în asigurarea resurselor necesare întreținerii instituțiilor publice, funcționării normale a acestora; impozitele, împrumuturile și celelalte metode de procurare a resurselor financiare trebuind utilizate astfel încât să aibă caracter neutru, să nu modifice relațiile social-economice existente. Păstrarea echilibrului între veniturile și cheltuielile bugetare era considerată drept o cerință fundamentală a bunei gestiuni, cheia de boltă a finanțelor publice. Apariția deficitului bugetar generator de inflație era considerată un fenomen nedorit, cu efecte negative asupra funcționării normale a mecanismului economic. În concluzie, principiile formulate de către adepții doctrinei liberale care au stat la baza finanțelor publice în concepția economiștilor clasici pot fi sintetizate astfel: (a) cheltuielile publice, restrânse la minimum, ar trebui să acopere, pe seama contribuției generale, numai costurile serviciilor, instituțiilor și lucrărilor publice strict necesare societății și pe care piața nu le poate furniza; (b) dat fiind caracterul neproductiv al armatei, flotei, al muncii prestate de judecători, polițiști și alți agenți publici, cheltuielile publice conduc la diminuarea capitalului productiv al țării; (c) cheltuielile publice ar trebui finanțate pe seama impozitelor suportate de membrii comunității numai în măsură în care ele se fac în interesul general al societății și nu pot fi integral acoperite de către beneficiarii direcți ai serviciilor prestate de instituțiile publice; (d) impozitele constituie un rău, deoarece influențează procesul reproducției și afectează acumularea de capital productiv, dar răul acesta este necesar, deoarece asigură colectarea resurselor necesare finanțării cheltuielilor publice indispensabile societății; (e) veniturile bugetare curente ar trebui să acopere în fiecare an cheltuielile publice, deoarece deficitul bugetar obligă statul să apeleze la emisiunea de bani sau să contacteze împrumuturi pentru scopuri neproductive; (f) apelul la împrumuturi este nefast deoarece conduce la creșterea datoriei publice care antrenează cheltuieli bugetare suplimentare cu plata dobânzilor aferente, constituind o povară pentru generațiile viitoare. (Continuare în numărul următor. Textul a fost întocmit în baza http://www. scritub.com/economie/finante/Finane-publice-Concept-evoluie182612724.php 

Quiz matriceal (BANI)

Toate răspunsurile conțin nume de monede oficiale aflate astăzi în circulație. Fiecare dintre acestea vor fi criptate prin x, care vor indica numărul de litere, iar cu X va fi marcat locul în răspuns unde se conține moneda. De exemplu, prin xXXXXXx, s-a cifrat cRUPIEr, RUPIE fiind moneda utilizată în India. Răspunsurile la Rebusul financiar din numărul precedent 1. ACCIZE; 2. LEU; 3. CAPITAL  Rubrică îngrijită de Veronica Sirețeanu